Biblio–Bebe–Cafenea, pentru comunitatea mămicilor și bebelușilor din Satu Mare

Se încarcă
  • This eveniment has passed.

Biblio–Bebe–Cafenea, pentru comunitatea mămicilor și bebelușilor din Satu Mare

Biblioteca Județeană Satu Mare reia activitățile clubului „Biblio–Bebe–Cafenea”, un nou concept de serviciu de bibliotecă, inițiat și derulat pe parcursul anului trecut. Programul este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 0 și 3+ ani, dar și părinților acestora.

Activitățile și întâlnirile membrilor clubului vor avea periodicitate săptămânală, în fiecare zi de luni, în intervalul orar 1000-1200, la Biblioteca Județeană Satu Mare, în Sala multimedia, situată la etajul clădirii de pe Strada Decebal, nr. 2.

Prima întâlnire din acest an va avea loc luni, 7 octombrie, invitata clubului fiind Daniela Christian de la Reactiv Art Design, care le va împărtăși participanților informații cu privire la jucăriile din lemn pe care le crează și va prezenta, demonstrativ, unul dintre atelierele sale creative pentru copii.

Ideea implementării acestui program și la Biblioteca Județeană Satu Mare aparține bibliotecarei Veres Erzsebet, alintată de către colegi Jojo, ca rezultat al participării sale, alături de alți bibliotecari sătmăreni, la lucrările și atelierele Conferinței Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România – Inovație, Creativitate, Leadership – în organizarea Bibliotecii Județene „Octavian Goga” Cluj.

Organizatorii promit abordarea unor teme de actualitate pentru părinții de bebeluși, de fiecare dată fiind prezenți invitați în măsură să susțină tematica abordată, într-un ambient plăcut și adaptat cerințelor tematicii abordate.

La această primă întâlnire părinții participați vor afla detalii cu privire la obținerea permisului de acces la bibliotecă, dar și despre serviciile și facilitățile pe care le oferă biblioteca publică întregii comunități sătmărene.

Cei mai mici beneficiari, bebelușii, la rândul lor, vor avea parte de o surpriză, materializată prin ascultarea unei povești, în lectura bibliotecarei Raluca Istrate, găsită în magica ei Rulotă cu povești.

Cunoscute fiind beneficiile lecturii asupra dezvoltării inteligenței, abilităților lingvistice și personalității copiilor de la cele mai fragede vârste, programul „Biblio–Bebe–Cafenea” își propune să-i readucă pe părinți în bibliotecă și astfel să contribuie la conștientizarea importanței lecturii de la cele mai mici vârste. „Dacă părinții cresc copii, noi, bibliotecarii, avem frumoasa misiune de a crește cititori.”, a declarat bibliotecara Jojo, inițiatoarea proiectului.

În cadrul programului, părinții vor avea posibilitatea de a socializa, de a împărtăși experiențe și de a dobândi noi informații din zona temelor care prezintă interes pentru ei, în compania bibliotecarilor, la o ceașcă de cafea sau ceai, într-un ambient cald și primitor.

Dragi părinți și bebeluși, vă așteptăm cu mare drag! Participarea este gratuită!

octombrie 07 2019

Details

Date: 7 octombrie
Time: 10:00 am - 12:00 pm
Eveniment Categories:
Eveniment Tags:, , ,

Venue

Biblioteca Județeană Satu Mare

Strada Decebal, Nr. 2
Satu Mare, 440006 România

+ Harta Google

Phone:

+40261-711199

Visit Venue Website

Organizator

Biblioteca Județeană Satu Mare
Phone: +40261711199
Email:
Website: Visit Organizer Website

Change Language To: Romanian